DRÄXLMAIER lansează o nouă unitate de producție la Brașov

24. aprilie 2015 DRÄXLMAIER Group, unul dintre cei mai importanţi producători de componente pentru industria auto mondială și un important angajator în România, anunță lansarea unei noi unități de producție la Brașov.

Astfel se continuă strategia de dezvoltare a DRÄXLMAIER Group în România. Noul spațiu de producție a fost construit separat de fabrica deja existentă și este alcătuit din două hale cu o suprafață totală de aproximativ 25.000 de metri pătrați, situate în afara orașului Codlea. Aici se vor produce borduri, console centrale și uși pentru unii dintre cei mai mari constructori auto din lume.  

Costul pentru construcția și dotarea acestor hale noi a fost de 50 de milioane de euro. Odată cu această investiție, compania creează 500 de noi locuri de muncă.  

”Decizia de extindere a DRÄXLMAIER Group în România este firească în contextul experienței pozitive pe care o avem aici de peste 20 de ani. Fabrica de la Brașov este una foarte importantă în cadrul Grupului și extinderea era absolut necesară, ținând cont de comenzile pe care le primim din partea clienților noștri. În plus, este deja cunoscut faptul că specialiștii noștri au demonstrat, în repetate rânduri, că investițiile grupului merită să fie direcționate aici”, a declarat Marius Suranyi, Directorul General al fabricii de la Brașov.  

DRÄXLMAIER Group şi-a început activitatea în România în anul 1993 prin fabrica din Piteşti, iar în prezent se plasează printre cei mai mari angajatori din domeniul auto din România, având 15.000 de angajaţi în cele 5 arii de producţie care sunt, de asemenea, şi centre de dezvoltare: Piteşti, Satu Mare, Timişoara, Hunedoara şi Braşov.    

Despre Dräxlmaier Group  

DRÄXLMAIER Group este un furnizor de componente auto de talie internațională cu sediul central în Germania, având peste 60 de locații în mai mult de 20 de țări. Compania are, în prezent, aproximativ 55.000 de angajați în întreaga lume. Datorită muncii și capacității lor de inovare, DRÄXLMAIER Group a ajuns lider în domeniul tehnologic pentru segmentul premium de automobile.  

Inventatorul cablajului specific fiecărui client, DRÄXLMAIER Group a patentat inovații în domeniul sistemelor de condus convenționale și alternative, precum și în domeniul componentelor electrice și electronice. Printre acestea se numără sistemele de cablaj și cele de baterii de înaltă tensiune. Ca lider de piață în crearea interioarelor pentru automobilele premium, DRÄXLMAIER Group furnizează console centrale, borduri și uși,   precum și module de cockpit. În 2014, DRÄXLMAIER Group a realizat o cifră de afaceri de 3,4 miliarde de euro.   Printre clienții noștri se numără Audi, BMW, Cadillac, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, Porsche, Tesla și Volkswagen.    

Pentru mai multe detalii: Teodora Trandafir – Corporate Communications DRÄXLMAIER Romania Tel +40 348 403-251; e-mail: Trandafir.TeodoraLiana@draexlmaier.de

Informații generale

Despre
DRÄXLMAIER Group

DRÄXLMAIER Group furnizează producătorilor de automobile premium din întreaga lume sisteme complexe de cablaje, componente electrice și electronice centrale, interioare exclusive și sisteme de baterii pentru mobilitate electrică. Îmbinarea competențelor de bază în interioare, componente electrice și electronice și sisteme de baterii asigură companiei DRÄXLMAIER o poziție unică în industrie. Astfel, compania acoperă întregul proces, de la ideea inițială, prin dezvoltare și producție și până la livrarea produselor către liniile de asamblare ale producătorilor de automobile premium. Inventatorul cablajului specific fiecărui client, DRÄXLMAIER Group a patentat inovații în domeniul componentelor electrice și electronice. Acestea includ sisteme de cablaj multi-tensiune și înaltă tensiune, sisteme de gestionare a bateriilor și distribuitoare inteligente de energie. DRÄXLMAIER lucrează la viitorul mobilității fără emisii cu soluțiile sale pentru sisteme de baterii de joasă tensiune și de înaltă tensiune. În calitate de lider de piață pentru sistemele de interioare, DRÄXLMAIER Group furnizează sisteme de iluminat ambiental, console centrale, borduri și uși, precum și module de cockpit pentru producătorii de automobile premium.

DRÄXLMAIER Group este un furnizor de componente auto de talie internațională cu peste 65 de locații în peste 20 de țări. Fondată în Germania în 1958, compania are peste 74.000 de angajați în întreaga lume. Pentru DRÄXLMAIER Group ca o afacere administrată de proprietar, gândirea responsabilă și pe termen lung a fost întotdeauna baza succesului economic. Prin urmare, un element central al strategiei sale este proiectarea proceselor de afaceri și de producție, precum și realizarea produselor, într-o manieră mai durabilă, pentru a crește competitivitatea companiei pe termen lung. În plus, DRÄXLMAIER se angajează să atingă neutralitatea climatică până în 2050.

În 2022, DRÄXLMAIER Group a generat vânzări de 5,1 miliarde de euro. Compania face parte din Top 100 al furnizorilor de componente pentru automobile și printre clienții noștri se numără Audi, BMW, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, MINI, Porsche și Volkswagen, precum și producători auto californieni.